notar public Ionașcu Nicolae

 

Mereu în sprijinul oamenilor

gradele de rudenie


Gradul de rudenie măsoară „distanța între rude” și se stabilește după numărul nașterilor, trecând, în cazul liniei colaterale, prin ascendentul comun.

Există astfel două feluri de rudenie:

  1. rudenia în linie dreaptă - unde calculul este simplu, numărând efectiv nașterile, fie în sens ascendent (de la fiu spre tată, bunic, străbunic etc.), fie în sens descendent (adică invers).

  2. rudenia în linie colaterală - unde numărăm nașterile urcând până la ascendentul comun, și apoi coborând până la ruda pentru care dorim să calculăm gradul.


În cazul rudeniei în linie dreaptă, nu se pune problema ascendentului comun, deoarece rudele sunt ele însele ascendent, respectiv descendent, una pentru cealaltă. Practic, calculul se face fie doar prin urcare, în cazul rudeniei în linie dreaptă ascendentă, fie doar prin coborâre, în cazul celei descendente, deci nu va exista simultan urcare și coborâre, pentru că în caz contrar, ar fi rudenie în linie colaterală.


De exemplu, frații sunt rude de gradul II, deoarece măsurăm un pas (un grad) până la ascendentul comun (părintele), și un al doilea pas (grad) până la frate, după cum am exemplificat mai jos.


Tabloul gradelor de rudenie de la gradul I la gradul VI

Gradul

Cine sunt

Observații

I

  1. copilul față de părinte;

  2. părintele față de copil.

rudenia de gradul I nu există decât în linie dreaptă, între părinți și copii.

II

  1. frații între ei;

  2. nepotul (de fiu) față de bunic;

  3. bunicul față de nepot.

1 - rude în linie colaterală;

2 și 3 - rude în linie dreaptă.

Între aceste rude nu este permisă căsătoria.

III

  1. nepotul (de frate) față de unchi;

  2. unchiul față de nepot;

  3. strănepotul față de străbunic;

  4. străbunicul față de strănepot.

1 și 2 sunt rude în line colaterală;

3 și 4 sunt rude în linie dreaptă.

Între aceste rude nu este permisă căsătoria.

IV

  1. verii primari între ei;

  2. nepotul față de unchiul mare;

  3. unchiul mare față de nepotul fratelui său;

  4. răstrăbunicul față de răstrănepot;

  5. răstrănepotul față de răstrăbunic.

1, 2 și 3 sunt în linie colaterală;

4 și 5 sunt în linie dreaptă;

unchiul mare este fratele bunicului; răstrăbunicul este bunicul bunicului  iar răstrănepotul este fiul strănepotului (de fiu).

Între aceste rude nu este permisă căsătoria.

V

  1. nepotul de văr față de unchiul mic;

  2. unchiul mic față de copilul vărului său;

  3. străbunicul bunicului față de nepotul strănepotului de pe aceeași linie;

  4. strănepotul nepotului față de bunicul străbunicului de pe aceeași linie.

1 și 2 sunt rude în linie colaterală;

3 și 4 sunt în linie dreaptă.

unchiul mic este vărul tatălui.

Între aceste rude e permisă căsătoria doar dacă sunt pe linie colaterală, și dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege;

VI

  1. verii „de-al doilea” între ei;

  2. fiul față de unchiul mic al tatălui său;

  3. unchiul mic față de strănepotul său de văr;

  4. străbunicul străbunicului față de strănepotul strănepotului;

  5. strănepotul strănepotului față de străbunicul străbunicului.

1, 2 și 3 sunt rude în linie colaterală;

4 și 5 sunt rude în linie dreaptă.


Între aceste rude e permisă căsătoria doar dacă sunt pe linie colaterală, și dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege.


Calculul gradelor de rudenie este important din mai multe puncte de vedere. În primul rând, în funcție de gradul de rudenie, anumite persoane primesc ori nu drepturi, sau le revin ori nu obligații. Apoi, este important să calculăm corect gradul de rudenie în cazul succesiunilor, deoarece moștenitorii din clasa a IV-a vin la moștenire doar până la gradul IV inclusiv.


Tabloul de mai sus este ilustrativ, nu limitativ, gradul de rudenie putând fi calculat teoretic la infinit, atât în linie dreaptăcât și pe linie colaterală. Subliniem cuvântul „teoretic” deoarece în realitate, calculul gradelor este limitat de natură. Ar fi cam greu să ajungem cu calculul la numere mari de grad, având în vedere faptul că o persoană are, în linie dreaptă, față de strămoșul său de la începutul mileniului, gradul 90 de rudenie (aproximativ). Pare puțin, nu? ... Și când te gândești că în urmă cu vreo sută de generații , strămoșii noștri latini puneau bazele succesiunilor și ale calcului gradului de rudenie...


SOȚII


Două persoane dobândesc calitatea de soți printr-o modalitate unică - aceea a căsătoriei, iar calitatea de soț încetează prin desfacerea căsătoriei, adică prin divorț, sau prin anularea căsătoriei.


Căsătoria este un contract care încetează și prin decesul unuia dintre soți, dar acest mod de încetare a contractului nu determină și încetarea calității de soț.


Căsătoria este un act strict personal (intuitu personnae) și de aceea nu poate fi încheiată prin reprezentant, fiind necesar acordul de voință al soților care va fi manifestat în fața ofițerului stării civile de amândoi soții în persoană. Pe cale de consecință, și divorțul de comun acord se realizează tot personal, de ambii soți împreună.


Între rude, căsătoria este permisă doar dacă legătura de rudenie nu este în linie dreaptă (părinți-bunici-nepoți) și dacă pe linia colaterală gradul de rudenie este cel puțin gradul V. Din punct de vedere bisericesc, în religia creștin-ortodoxă, aceea care are ponderea cea mai mare în România, căsătoria este permisă între rudele pe linie colaterală de la gradul VIII încolo.


Pe lângă aspectul moral, această interdicție are o logică și din punct de vedere biologic: este vorba despre similaritatea materialului genetic, determinată de cosangvinitate, care trebuie evitată pentru a diminua riscul recesivității genetice, al mortalității infantile și al nașterilor unor copii cu defecte congenitale, cu dizabilități intelectuale sau alte defecte generate de lipsa diversității genetice.


Soții între ei nu sunt nici rude și nici afini, ei sunt pur și simplu... soți. În momentul desfacerii sau anulării căsătoriei, adică al încetării calității de soț, încetează și orice relație de afinitate între rudele unui soț în raport de celălalt soț.

FAMILIA


În acest articol ne-am propus să tratăm familia din mai multe puncte de vedere și sub mai multe aspecte


Familia este nucleul civilizației. Will Durant


Familia este cea mai elementară formă de organizare. Fiind prima comunitate de care se atașează un individ cât și prima autoritate sub care acesta învață să trăiască, familia este cea care stabilește valorile cele mai fundamentale ale unei societăț. – Charles Colson


Nici o altă structură nu poate înlocui familia. Fără ea, copiii noștri sunt lipsiți de orice temelie morală. Fără ea, ei devin niste analfabeți morali a căror unică lege este eu-l.- Charles Colson


Obligația capului de familie nu constă numai în aceea de a avea pline hambarul casei și pivnița, ci mult mai mult; el trebuie să ia aminte la tot, să vadă și să observe cu cine se întovărășesc ai săi, să vegheze obiceiurile dinăuntrul și din afara casei, fiecare deprindere nesănătoasă a oricăruia din membrii familiei să o îndrepte prin îndemnuri raționale, nicidecum silnice, să dea sfaturi bune acolo unde trebuie, iar nu sa ordone; de asemeni să fie la nevoie și sever, neînduplecat și aspru chiar, dar întotdeauna să aibă în gând numai dorința de a face bine, asigurând pacea și liniștea întregii sale familii. –  Leone Battista Alberti

copiii, CĂMINELE de copii și adopția


Statistic, abandonul de copii este de peste 5,4‰, asta dacă nu luăm în calcul copiii aflați în sistemul de protecție specială în servicii de tip familial. La nivelul anului 2016, numărul de copii instituționalizați era de peste 20.000 (sursa: statistici ANPDCA). Acest număr este foarte mare, și din păcate, s-a constatat că abandonul copiilor este invers proporțional cu gradul de bunăstare al societăți în care aceștia trăiesc.

Copiii sunt niște ființe inocente aflate la vârsta cunoașterii și creativității, a descoperirii lumii și a explorării.
Sunt la vârsta formării (inteligenței, comportamentului, caracterului) și în general au ca model persoanele în grija cărora se află și împrumută din comportamentul și trăsăturile acestora, iar un caracter puternic are nevoie de cineva la fel de puternic.

Ei sunt ființe extraordinare pentru că abilitatea lor de a învăța și de a evolua ne arată măreția sistemului natural care a făcut ca omul să evolueze în ceea ce este astăzi, iar noi, adulții, luăm „de bune” anumite chestiuni și nu le mai remarcăm, și ne mirăm că acești micuți remarcă anumite chestiuni pe care noi nu le-am mai remarcat de ani sau de zeci de ani, luându-le „de bune”.


Majoritatea copiilor se bucură de o familie. Din nefericire, copiii orfani, care nu au parte de o familie, se află în grija statului, a „sistemului”, care are ca rol ocrotirea acestora și apărarea drepturilor lor. Sistemul trebuie să aibă grijă de viețile lor și să vegheze asupra acestora, astfel încât copiii, care nu și-au format propriul sistem de apărare socială, să nu fie puși în pericol. Pentru acești copii uitați ai României, unica modalitate de salvare este adopția. Cu toate acestea, fie datorită faptului că puține persoane sunt dornice de a adopta, fie datorită formalităților complicate, rata de salvare socială este mică.


Din păcate, copiilor care nu au șansa de a fi astfel salvați și care nu sunt tratați corespunzător vârstei și dezvoltării, li se mărește agresivitatea la vârsta adolescenței, dezvoltă ulterior boli psihice grave; li se prescriu/administrează medicamente pentru aceste afecțiuni și iată rețeta eșecului sistemului în acest segment.


Sistemul are ca rol protejarea și ocrotirea copiilor, cu apărarea drepturilor lor.
Din păcate, realitatea din ultima perioadă ne-a demonstrat că acest lucru este mai mult pe hârtie. Sistemul a fost proiectat bine pe hârtie, dar în realitate nu funcționează la fel de bine. Chiar dacă în unele cămine de copii nu se întâmplă acele fapte reprobabile care au făcut subiectele știrilor de primă pagină și a emisiunilor de prime-time din ultima perioadă, persoanele în grija cărora se află nu pot avea comportamentul unui părinte veritabil, adică acel grad de afecțiune pe care îl manifestă o mamă sau un tată natural, iar persoanele care au un asemenea devotament sunt atât de rare încât beneficiile pe care acesea la aduc sunt neglijabile raportat la întregul sistem în ansamblu.

ACEST ARTICOL ESTE O CIORNĂ ȘI NU A FOST PUBLICAT ÎNCĂ.


HOP! Ați ajuns pe o pagină care nu a fost dezvoltată niciodată. Este o rămășiță a proiectului inițial; un loc unde, printre altele, sunt depozitate materialele tip șablon pe care poate le vom refolosi ulterior, cum ar fi tabelul cu programul de lucru de sărbători.

Această pagină nu face parte din arborele navigabil și nu ar fi trebuit să apară în rezultatele motoarelor de căutare, însă din moment ce ați ajuns aici, este evident că o rotiță nu a funcționat cum trebuie în angrenajul care reprezintă instrumentul ce ne-a servit la proiectarea site-ului și care poartă denumirea tehnică de „Website builder”. Întrucât nu avem niciun control asupra felului în care acesta combină modulele site-ului nostru și le așează în „oceanul” care se numește world wide web, asemenea lucruri se mai întâmplă.
​​

rudele


Rudele sunt persoanele care au o legătură de sânge între ele. De regulă, rudele au în istoria lor genealogică un ascendent comun la un moment dat (altfel nu ar putea avea o legătură de sânge), cu excepția persoanelor adoptate, care sunt asimilate unei familii ca și copii naturali, dar care în general nu au o legătură de sânge, deși sunt rude.


Dintotdeauna a fost importantă noțiunea de „rudă”, deoarece rudele în grad apropiat pot fi privite ca o familie mare, datorită relațiilor de strânsă legătură și a gradului de afectivitate existent între ele.

Chiar dacă există și excepții, când un membru rebel poate fi considerat „oaia neagră a familiei” și marginalizat, în general când vorbim despre lăsarea averii prin testament sau de procedura adopției, de regulă beneficiarii sunt aleși dintre rudele apropiate, iar viața socială ne-a oferit de-a lungul timpului numeroase exemple, unele fiind chiar subiectul unor nuvele sau romane. De exemplu, un bătrânel fără descendenți a lăsat averea unei nepoate de frate; o mătușă a adoptat nepotul, adică fiul fratelui său căzut pe front.


În limbajul popular, termenul de „rudă” este folosit de multe ori fără a-l conștientiza cu adevărat și fără a-i acorda o importanță prea mare. Se consideră astfel ca fiind rude, inclusiv sub forma unor artificii („prin alianță”), cuscrii, nașii, finii, moșii și alte asemenea categorii de persoane care în realitate nu sunt rude pentru că nu au legătură de sânge, deci nu au niciun grad de rudenie și prin urmare nici vreo legătură juridică între ele.


Acest lucru duce de multe ori și la aprecierea incorectă a gradului de rudenie. Verii primari nu sunt rude de gradul I sau II ci de gradul al IV-lea, verii „de-al doilea” nu sunt rude de gradul al II-lea ci de gradul al VI-lea, frații nu sunt rude de gradul I ci de gradul al II-lea iar soții nu sunt rude deloc.


Există, de asemenea, o diferență între ruda din punct de vedere juridic și ceea ce religia asimilează ca rude, de aici existând o diferență și între gradul minim necesar pentru a putea fi permisă căsătoria între rude.


În ceea ce ne privește, tratăm noțiunea de „rudă” doar din punct de vedere juridic, pentru a respecta natura site-ului.


afinii


Afinii sunt rudele unui soț, cu celălalt soț.

Afinitatea este o legătură juridică derivată din căsătorie, similară cu legătura de rudenie; este un fel de „înrudire” între rudele unui soț și celălalt soț. Nu putem extinde afinitatea dincolo de celălalt soț, deci rudele unui soț cu rudele celuilalt soț nu sunt afini și nu au nicio legătură de rudenie sau de afinitate din punct de vedere juridic.


Reținem astfel că, deși în cultura populară se consideră „cuscrii” (părinții soților) ca fiind „rude prin alianță”, în realitate aceștia nu sunt nici rude, nici afini. Afini sunt, de exemplu, părinții unui soț, cu celălalt soț.


Distingem astfel două categorii de afini: afinii soțului și afinii soției. Gradul afinilor este același cu gradul de rudenie al rudelor unui soț față de acel soț, cu mențiunea că nu poate fi calculat decât în raport cu celălalt soț, pentru că între ei, afinii din aceeași categorie sunt, de fapt, rude. De exemplu, frații sunt rude de gradul II, deci soțul este afin de gradul II cu cumnatul (fratele celuilalt soț).