notar public Ionașcu Nicolae

 

Mereu în sprijinul oamenilor

DICȚIONAR JURIDIC


A


Abitație – 1. Dezmembrământ al dreptului de proprietate asemănător cu dreptul de uz și care constă în dreptul unei persoane de a utiliza o locuință pentru nevoile sale și ale familiei sale, fără a fi proprietar. 2. Drept special al soțului supraviețuitor de a utiliza locuința care face parte din moștenirea lăsată de soțul decedat, dacă nu are o locuință proprie și dacă nu s-a recăsătorit.


Abolire - 1. măsură prin care o sancțiune legală sau o instituție de stat este înlăturată sau desființată prin abrogarea prevederii/legii care o reglementează. 2. abrogare.


Abrogare - suprimarea unei legi; măsură prin care o lege este scoasă din vigoare total sau parțial, tacit sau expres, fiind astfel lipsită de efectele sale pentru viitor.


Acceptare – 1. acordul dat de o persoană cu privire la o ofertă sau o contraofertă, respectiv la primirea unor drepturi sau la executarea unor obligații. 2. (~ a succesiunii) - drept de opțiune succesorală pe care un succesibil îl are în termenul legal de un an de zile de la data deschiderii succesiunii, respectiv șase luni de zile în reglementarea vechiului Cod civil; opțiunea astfel manifestată de o persoană prin care aceasta emite pretenții la succesiune, rămânând moștenitoarea defunctului și succedându-l pe acesta în drepturi și obligații; 3. (~ tacită) - formă de acceptare a unor drepturi sau obligații de către o persoană, care rezultă indirect și neîndoielnic din actele sau faptele acesteia; 4. (~ tacită a succesiunii) - manifestare a opțiunii succesorale care nu se face prin declarația expresă a acesteia, ci prin activități din care rezultă fără tăgadă intenția succesibilului de a accepta moștenirea; 5. (~ tacită a mandatului) - modalitate de acceptare de către mandatar a mandatului primit printr-un act unilateral (procură), prin însăși executarea mandatului respectiv.


Accesiune (~ imobiliară) – modalitate de dobândire a proprietății prin alipirea naturală sau artificială a unui bun la un alt bun care are o importanță mai mare.

Achizitiv (prescripție ~ă) – modalitate de dobândire a proprietății prin posesie în mod public și îndelungat, pașnic și netulburat; uzucapiune.

Act (~ juridic civil) – manifestare de voință a uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice, cu scopul de a crea, modifica sau stinge raporturi juridice civile.


Ad validitatem (formă ~) - formă pe care trebuie să o îndeplinească un act pentru însăși valabilitatea sa. Se referă de obicei la forma autentică pe care legea o cere pentru anumite acte, în lipsa căreia ar fi nule absolut.


Ad probationem (formă ~) - formă pe care trebuie să o îndeplinească o înțelegere între părți pentru a putea fi probată; formă cerută de lege doar ca mijloc probator, nu și pentru valabilitatea actului.


Adopție – 1. procedeu prin care două persoane căsătorite primesc în familie un copil devenind părinții săi oficiali, deși nu sunt părinții săi naturali. 2. procedeu prin care un copil este asimilat unei familii ca și copil natural, cu toate drepturile pe care le-ar fi avut dacă ar fi avut același sânge.


AEGRM - Acronim pentru Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, un sistem de publicitate (mobiliară) similar celui implementat prin cărțile funciare, dar pentru bunurile mobile.


Afin – persoană aflată într-o relație de afinitate; ruda unui soț față de celălalt soț.

Afinitate – relația juridică dintre rudele unui soț și celălalt soț. Rudele unui soț și rudele celuilalt soț nu sunt afini.

Agent – 1. (~ instrumentator) – funcționarul care instrumentează într-o calitate oficială un act sau o procedură. 2. (~ procedural) – persoană care îndeplinește și comunică acte de procedură, inclusiv citații.


​Aleatoriu​ - 1. Nesigur; întâmplător. 2. (caracter ~) - caracter care indică riscul uneia sau al ambelor părți cu privire la beneficiile pe care le obțin din executarea unui contract, datorat faptului că obligațiile acestora sunt influențate de un eveniment viitor și incert care privește realizarea sau momentul realizării contractului.


Alienat (~ mintal) – persoană care nu are discernământ, fiindu-i afectată judecata de o afecțiune sau boală mintală.

Alipire – unirea a două sau mai multe bunuri imobile în vederea obținerii unui nou corp de proprietate care înglobează caracteristicile loturilor din care este alcătuit – formă, amplasament și dimensiuni, dar care devine bun de sine stătător.

Ambasadă – Reprezentanță diplomatică a unui stat într-un alt stat, care se ocupă cu îmbunătățirea relațiilor interstatale și promovarea statului de origine, și care reprezintă interesele statutului de origine și ale cetățenilor săi, în statul străin.


Ambasador – funcționar diplomatic de rang înalt care își desfășoară activitatea într-o ambasadă; conducătorul ambasadei.


ANCPI – acronim pentru Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care are în subordine toate OCPI-urile.


Antecontract – act juridic premergător încheierii unui contract, prin care se dă formă unui angajament sau unei promisiuni.

Apartamentare – dezmembrarea unui edificiu în două construcții mai mici, cu asigurarea dreptului de acces la cale publică pentru fiecare lot rezultat.

Aport – 1. contribuție materială a unei persoane la constituirea sau mărirea capitalului social al unei societăți; 2. contribuție intelectuală adusă de un coautor la elaborarea unei opere.


Apostilă – procedură prin care se confirmă, printr-o mențiune aplicată pe un document, faptul că funcționarul care a semnat în calitate oficială acel document are într-adevăr acea calitate în țara respectivă.

Arendă – 1. Contract prin care o persoană, numită arendator, transmite folosința unui teren agricol unei alte persoane, numită arendaș, în vederea exploatării acestuia, în scopul unei remunerații periodice. 2. Suma care reprezintă remunerația în urma încheierii acestui contract.


Arhivă - 1. totalitatea documentelor economice, tehnice, juridice și de altă natură ale unei instituții, de o anumită importanță, rezultate în urma perioadei sale de activitate; 2. Spațiu special amenajat și cu condiții sporite de siguranță unde instituția păstrează documentele sale.


Ascendent – 1.înaintaș în linie directă al unei persoane; rudă pe linia genealogică aflată în urcare, adică aceea care suie de la o persoană la rudele din generațiile anterioare: părinții, bunicii, străbunicii săi etc. 2. (~ comun) - același înaintaș al mai multor descendenți.

Ascendent (partaj de ~) – repartizarea bunurilor în timpul vieții de o persoană către descendenții săi, printr-un act de donație sau printr-un testament.


Asociat - membru al unei asociații sau al unei societăți; partener (de afaceri).


Asociație (~ de proprietari) – formă de asociere autonomă și nonprofit a proprietarilor dintr-un condominiu.

Autentificare – procedură specială notarială prin care se investește cu formulă autentică un document cenzurat de notarul public, certificându-se faptul că acel document reprezintă voința părților prezente personal sau prin mandatar în vederea autentificării, care au luat cunoștință de conținutul convenției și care au semnat în acest sens în fața notarului public.

Autor – 1. (~ al succesiunii) – persoana decedată față de moștenitorii săi; 2. creatorul unei opere, asupra căreia are un drept de proprietate intelectuală.


Avocat - 1. apărător al drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale unei părți, de regulă în cadrul unui proces sau al unei anchete. 2. (~ul poporului) - instituție a statului cu competență generală, care apără drepturile și libertățile persoanelor fizice în raporturile lor cu autoritățile publice; ombudsman.



B


Barter – convenție între agenții comerciali prin care aceștia realizează schimbul unor mărfuri de valori egale.


Barou – formă de organizare profesională a avocaților dintr-o anumită regiune, alcătuită din toți avocații care își desfășoară activitatea pe lângă o instanță superioară – tribunal sau curte de apel.


BCPI – acronim pentru Birou de Cadastru și Publicitate Imobiliară, entitate zonală prin care ANCPI își desfășoară activitatea și care se află în subordinea unui OCPI.


Beneficiar - persoană care se bucură de efectele unui drept sau ale unei stipulații, având foloase din acestea.


Bilet - 1. instrument prin care o persoană dobândește un drept, de regulă de participare la un eveniment; 2. (~ de bancă) - hârtie de valoare care are rol de mijloc de plată, emisă de o bancă; bancnotă; 3. (~ la ordin) - titlu de credit prin care debitorul, numit emitent sau subscriitor, se obligă să plătească o sumă de bani creditorului, numit beneficiar, la ordinul celui din urmă sau la scadență.


Broker - 1. persoană autorizată care intermediază încheierea unor contracte de natură comercială, cum ar fi contractele de asigurare. 2. persoană autorizată care tranzacționează acțiuni.


Bonitate – abilitatea unei persoane de a fi solvabil; solvabilitate.


Bon – document care atestă efectuarea unei plăți sau în baza căruia se poate ridica un produs sau obține un serviciu contractat anterior, care a necesitat o executare succesivă.


Buget - totalitatea veniturilor și cheltuielilor unei persoane fizice sau juridice dintr-o perioadă determinată, privite ca un tot unitar; sume de bani curente sau viitoare alocate sau destinate efectuării unor cheltuieli, acoperirii unor pierderi și realizării unor investiții, într-o anumită perioadă.


Bun – 1. element material sau pecuniar de o anumită valoare pe care o persoană îl deține în patrimoniul său; 2. (frate ~) – termen care definește relația între frații care provin din aceeași mamă și același tată.


Bun și aprobat - formalitate prin care, pe lângă semnătura debitorului de pe actul unilateral prin care acesta se obligă la plata unei sume de bani, se menționează formula „bun și aprobat pentru”, urmată de suma datorată, scrise de mâna debitorului; aceeași formalitate este necesară și dacă în locul sumei de bani se datorează bunuri fungibile.


Bună credință - stare a unei persoane la momentul încheierii unei înțelegeri, determinată de convingerea că acțiunile și rezultatul urmărite de aceasta sunt în acord cu ordinea publică și cu bunele moravuri, încheind înțelegerea fără vreo rezervă mentală și fără a urmări un scop ilicit sau imoral.


Bursă (~ de valori) - piață autorizată cu sistem specific de tranzacționare și reglementare proprie, prin intermediul căreia se listează și se tranzacționează instrumentele financiare - acțiuni și obligațiuni.



C


Cadastru (~ sporadic) – documentație tehnică a unui anumit imobil ce include planul de amplasament, identificare, delimitare și întindere a acestuia, realizată prin măsurarea individuală a imobilului și prin întocmirea schițelor-plan care reflectă detaliile menționate.


Caduc (testament ~, legat ~, clauză ~ă) - afectat de caducitate.


Caducitate - ineficacitate a unei clauze; ineficacitate a unui legat sau a întregului testament; situație în care anumite clauze sau legate sunt lipsite de efecte, ca urmare a faptului că împrejurările pentru care au fost prevăzute fie nu s-au creat, fie au dispărut.


Cambie - titlu de credit prin care o persoană, numită emitent sau trăgător, dă dispoziție altei persoane, numită tras, să plătească o sumă de bani unei a treia persoane numită beneficiar, la ordinul celei din urmă sau la scadență; 2. (acoperirea ~i) - v. proviziune.


Cameră – formă de organizare a anumitor profesii; (~ Notarilor) - formă de organizare din care fac parte toți notarii dintr-o regiune geografică, aflată în subordinea Uniunii Naționale a Notarilor Publici.


Capacitate – aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații civile (capacitatea de folosință) sau aptitudinea unei persoane de a încheia singură acte juridice civile (capacitatea de exercițiu).


Caracter – 1. (~ tabular) – care ține de cartea funciară, care are legătură cu intabularea și cu publicitatea imobiliară. 2. (~ juridic) – trăsătură a unui contract din care rezultă pluralitatea de părți, modalitatea de executare a obligațiilor, de transmitere a proprietății sau a altor drepturi, siguranța sau riscul contractului, precum și alte particularități ale acestuia. 3. (~ aleatoriu) – V. aleatoriu.


Caz - situație într-un proces sau o anchetă; obiectul dosarului aflat pe rolul unei instanțe sau al unei autorități de investigație sau cercetare; 2. (~ fortuit) - împrejurare care nu putea fi prevăzută și nici împiedicată de către o persoană care ar fi fost chemată să răspundă în condiții normale - când împrejurarea nu ar fi avut loc.


Carte funciară – registru public care cuprinde detaliile unui imobil referitoare la: identificarea sa (amplasament, întindere, formă), proprietarul său actual și sarcinile care îl grevează.

Cesiune – transferul unui drept sau al unei obligații dintr-un patrimoniu în altul; când este vorba despre transferul unui drept, avem de obicei o cesiune de creanță, iar când este vorba despre o obligație, avem o cesiune de datorie, care este permisă de noul Cod civil.


Cherabil - care trebuie să fie plătit la domiciliul debitorului; (chirie ~ă) - care se plătește la domiciliul chiriașului.


Cheltuială – sumă de bani plătită ca urmare a încheierii unui act ori în virtutea îndeplinirii unei obligații, sau a cărei necesitate a fost ocazionată de un eveniment (accident, pierderea unui proces, stricăciuni sau pagube produse de animale sau bunuri, deces etc.)


Chirie – sumă de bani plătită periodic chiriașului sau locatarului, în cazul unui contract de închiriere sau locațiune, în schimbul folosirii temporare a unui bun.


Chitanță – document care atestă efectuarea unei plăți.


Citare - procedura prin care o persoană este chemată să se prezinte la instanța de judecată sau în fața unei autorități la o anumită dată, în unele cazuri specificându-se și ora.


Citație - document prin care o persoană este înștiințată să se prezinte la instanța de judecată sau în fața unei autorități; instrumentul cu ajutorul căruia se realizează procedura citării.


Clauză – 1. prevedere dintr-un contract care reflectă o anumită înțelegere dintre părți, sau care reglementează o situație particulară – definește o limită, stabilește un termen, o condiție sau o excepție. 2. (~ penală) – dispoziție specială prevăzută într-un contract prin care se stabilește anticipat o sancțiune pentru una dintre părți în situația în care aceasta nu își îndeplinește obligațiile asumate sau când îndeplinirea acestora este necorespunzătoare.

Cod – act normativ care cuprinde cele mai importante reglementări dintr-un anumit domeniu (civil, penal etc.) și la care se raportează celelalte legi adoptate; lege generală.

Codevălmaș – 1. persoană care deține un bun în devălmășie. 2. (drept ~) - drept de proprietate specific soților prin care aceștia dobândesc anumite bunuri în devălmășie.


Coindivizar – persoană care deține un bun în indiviziune.


Comodat – împrumut de folosință; act prin care o persoană numită comodant, dă în mod dezinteresat cu împrumut unei alte persoane, numită comodatar, un bun pe o anumită perioadă, cu scopul de a fi folosit cu diligența unui bun proprietar, și de a fi restituit la termen.


Compensație – modalitate de stingere automată a unor obligații reciproce până la concursul celei mai mici dintre ele.

Corp – 1. bun mobil sau imobil individual determinat; formă a acestui bun; 2. (~ de proprietate) - bun imobil cu identificator funciar propriu; 3. (~ profesional) - grup de persoane cu funcții reprezentative, care formează o unitate profesională.


Competență – 1. abilitatea unei autorități de a îndeplini o operațiune într-o anumită materie și eventual pe un anumit teritoriu; 2. (~ generală) - abilitatea unei autorități sau a unui funcționar de a-și exercita atribuțiunile oriunde în statul respectiv; 3. (~ teritorială) - abilitatea unei autorități sau a unui funcționar de a-și exercita într-un anumit loc toate atribuțiunile sau doar o parte din acestea.


Comunitate (~ legală de bunuri) – totalitatea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei sub regimul matrimonial al comunității legale de bunuri. Regimul comunității legale de bunuri este acel regim matrimonial prin care toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei devin comune, cu câteva excepții, printre care cele mai notabile sunt cele cu privire la bunurile dobândite prin succesiune, donație, cele de uz personal și cele folosite în vederea desfășurării unei profesii.


Conceptare - introducerea în cauză, la instanța de judecată, a unei alte persoane decât cele care au deja calitatea de părți în proces.


Condiție – modalitate a actului juridic civil care constă într-un eveniment viitor și nesigur ca realizare, de care depinde însăși existența actului.


Condominiu – bloc de locuințe; imobil format din spații individuale cu proprietari diferiți, precum și din spații comune aflate în coproprietatea deținătorilor spațiilor individuale.

Consimțământ – încuviințarea unei persoane dată la încheierea unui act sau a unei convenții sau la luarea unei decizii.


Constituție – lege fundamentală într-un stat care stabilește forma de guvernământ și de organizare statală, drepturile și obligațiile fundamentale ale cetățenilor, și care constituie pilonul tuturor celorlalte legi, la care acestea se raportează și în limitele căreia sunt elaborate și adoptate.


Consul – misionar diplomatic al unui stat, care conduce activitatea unui consulat.


Consulat – Reprezentanță a unui stat într-un alt stat, care apără interesele cetățenilor statului de origine în raport de statul străin.


Consultație – modalitate prin care una sau mai multe persoane pot obține informații, lămuriri și îndrumări în legătură cu o problemă juridică de la specialistul în domeniu.

Consumator – persoană care beneficiază de un anumit produs sau serviciu pe care l-a achiziționat în scopul consumului, exploatării, satisfacerii nevoilor personale sau ale familiei sau în scopul dăruirii (donării) sale; persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care cumpără, dobândește, utilizează ori consumă produse sau servicii, în afara activității sale profesionale​.

Contract – act juridic bilateral prin care se consfințește înțelegerea dintre părți și care produce efecte juridice sub forma nașterii, modificării sau stingerii de drepturi și obligații.


Contraprestație - prestația celeilalte părți din contract în raport de prestația proprie; prestația unei părți în raport de prestația celeilalte părți.


Copermutant – calitatea pe care o are partea dintr-un contract de schimb; coschimbaș.


Coproprietar – persoană care are un drept de proprietate asupra unui bun, împreună cu altcineva; proprietar neexclusiv.


Coproprietate - 1. proprietate deținută în comun de mai multe persoane. 2. bun care se află în proprietatea mai multe persoane.


Cosangvin – 1. de același sânge. 2. (frați ~i) – termen care definește relația între persoanele care sunt frați doar pe linia paternă, adică născuți de mame diferite, dar care au același tată.

Coschimbaș – calitatea pe care o are partea dintr-un contract de schimb; copermutant.


Creanță – dreptul unui creditor de a-i pretinde debitorului restituirea unei sume de bani sau executarea altei obligații.

Creator – persoană din a cărei muncă fizică și intelectuală a rezultat o operă; autor.


Credirentier – partea din contractul de rentă viageră îndreptățită să primească renta.

Credit – 1. drept asupra unei sume de bani pe care îl are un creditor față de debitorul său; 2. sumă dată cu împrumut de un creditor; 3. partea din dreapta a unui cont contabil în care se înregistrează intrările, adică sumele încasate, și care evidențiază rulajul creditor și soldul creditor.


Creditor – persoană care are un drept de creanță sau de altă natură față de altă persoană, numită debitor.

Curator – persoană desemnată să ocrotească interesele unui minor sau ale unui incapabil și să-l reprezinte la încheierea de acte juridice.

Cutumă – practică uzuală și îndelungată; uzanță.



D


Dare în plată – operațiunea de stingere a unei obligații prin executarea unei alte obligații.


Datornic – debitor; persoană care are o datorie față de cineva.


Datorie – obligația unei persoane de a da, a face sau a nu face, față de altă persoană; sumă de bani pe care debitorul trebuie să i-o plătească unui creditor.


Debirentier – partea din contractul de rentă viageră obligată la plata rentei.


Debit – 1. datorie; 2. sumă luată cu împrumut de un debitor; 3. partea din stânga a unui cont contabil în care se înregistrează ieșirile, adică sumele plătite, și care evidențiază rulajul debitor și soldul debitor.

Debitor – persoană care are o datorie sau o obligație de executat față de de altă persoană, numită creditor; datornic.

Definitiv (hotărâre ~ă) – hotărârea finală a unei instanțe de judecată dată într-un dosar, care nu mai poate fi supusă niciunei căi de atac întrucât fie a trecut termenul de exercitare a căii de atac, fie a fost respinsă cererea de exercitare a căii de atac.

Defunct – persoana decedată, numită și de cuius în latină, după care se urmărește dezbaterea succesiunii.

Delegație – actul juridic prin care debitorul aduce creditorului, cu acordul acestuia, angajamentul unei alte persoane de a îndeplini, în locul sau pe lângă debitor, obligațiile contractate. Debitorul se numește delegant, creditorul se numește delegatar, iar terța persoană se numește delegat.


Descendent – urmaș în linie directă al unei persoane; rudă pe linia genealogică aflată în coborâre, adică aceea care descinde de la o persoană la rudele din generațiile următoare: copii, nepoți, strănepoți etc.

Detentor – persoană care deține posesia unui bun.

Deschidere (~ a succesiunii) – moment care coincide cu decesul defunctului, prin care se naște masa succesorală ca ansamblu al drepturilor și obligațiilor defunctului, precum și drepturile și obligațiile succesorale ale moștenitorilor, laolaltă cu posibilitatea acestora de a demara dezbaterea succesiunii și de a li se elibera certificatul prin care li se constată atât calitatea de moștenitori, cât și întinderea drepturilor lor.


Devălmaș - v. codevălmaș.


Devălmășie – formă de coproprietate specifică soților căsătoriți sub regimul comunității legale, în care coproprietarii nu au o cotă determinată.


Dezbatere (~ succesorală) – procedură prin care se urmărește stabilirea calității și întinderea drepturilor și obligațiilor moștenitorilor unui defunct.

Dezlipire – termen utilizat în textul legii 7/1996 care se referă la dezmembrarea bunurilor imobile. V. dezmembrare.

Dezmembrare – împărțirea (descompunerea) unui bun imobil în două sau mai multe bunuri imobile mai mici, cu identificator și caracteristici proprii, în vederea obținerii unor corpuri de proprietate distincte și de sine stătătoare.

Dezmembrământ (~ al proprietății) – drept real care face parte din dreptul de proprietate și care conferă titularului său doar o parte din atributele proprietății. Dezmembrămintele dreptului de proprietate sunt: dreptul de uz, de uzufruct, de abitație, de servitute și de superficie.

Dezmoștenire – modalitatea prin care o persoană încearcă în timpul vieții înlăturarea directă sau indirectă de la moștenirea sa a unei persoane care ar avea vocație succesorală, prin întocmirea unor acte în lipsa cărora persoana dezmoștenită ar fi avut dreptul de a culege total sau parțial dreptul asupra unor bunuri din succesiune.

Discernământ – abilitatea unei persoane de a judeca rațional actele și faptele sale și de a aprecia corespunzător efectele produse de acestea.


Divorț – procedura desfacerii căsătoriei pe cale administrativă, judecătorească sau notarială.


Doctrină (~ juridică) – ansamblu de teorii, analize și interpretări, reflectate în opinia juridică generală exprimată prin totalitatea tezelor, tratatelor și lucrărilor juridice publicate de autorii consacrați.

Dol – viciu de consimțământ care constă în folosirea frauduloasă de mijloace viclene (dolosive) pentru a determina o parte să încheie un contract nefavorabil, pe care nu l-ar fi încheiat dacă ar fi cunoscut acest lucru.


Dolosiv - săvârșit prin mijloace viclene, cu rea-credință.

Donație – actul juridic prin care o persoană, numită donator, înstrăinează dezinteresat bunuri din patrimoniul său unei alte persoane, numite donatar. Fiind un act esențialmente gratuit, donatarul nu este obligat la o contraprestație, cu excepția donației cu sarcini.

Duplicat – document care are același conținut și forță probantă ca și originalul.



e


Emitent – instituție, autoritate sau persoană de la care provine (care a emis) un înscris; subscriitorul unui bilet la ordin; trăgătorul unei cambii.

Erată – listă care cuprinde descrierea erorilor dintr-o lucrare.

Erede – moștenitor.

Eroare – 1. accepțiune formată în mod greșit cu privire la proprietățile unui element (de exemplu, cu privire la întinderea unor drepturi sau obligații); 2. viciu de consimțământ care constă în falsa reprezentare a unei împrejurări, cu scopul de a determina o persoană să încheie un act, pe care nu l-ar fi încheiat dacă ar fi cunoscut-o; 3. (~ obstacol) – eroare esențială, distructivă; formă gravă a acestui viciu de consimțământ, care constă în falsa reprezentare asupra naturii sau obiectului contractului; 4. (~ materială) – greșeală strecurată la redactarea unui înscris; 5. (~ juridică) – eroare strecurată în raționamentul juridic al întocmirii unei convenții sau al stabilirii cadrului unui raport juridic.

Edificiu – bun nemișcător, fixat printr-o fundație, care poate îmbrăca forma unei construcții sau a unui monument.

Evacuare – operațiune prin care una sau mai multe persoane sunt îndepărtate forțat de pe o anumită proprietate sau dintr-o anumită zonă.

Evaluare – 1. operațiune prin care se stabilește valoarea de piață, valoarea numismatică ori întinderea sau importanța unui bun, a unui drept sau a unei obligații; 2. (raport de ~) – lucrare prin care se stabilește valoarea unui bun și se detaliază modalitatea prin care s-a obținut această valoare; lucrare de specialitate prin care se stabilesc algoritmii de calcul a valorilor bunurilor din zone de tarifare diferite; 3. (~a masei succesorale) – stabilirea activului și pasivului succesoral și a valorii acestora, obținând în final totalul activului net.

Evinge – a supune evicțiunii; a lipsi permanent o persoană de proprietatea sau folosința unui bun;

Evicțiune – pierderea proprietății sau a posesiei;

Evins – cel care a fost supus evicțiunii.

Ex nunc – executare / producere a efectelor pentru viitor;

Ex tunc – executare / producere a efectelor și pentru trecut.


Ex proprii sensibus - constatare care se realizează prin propriile simțuri ale celui care o efectuează.


Executare – 1. ~ a unei obligații – îndeplinirea conștiincioasă și cu bună-credință a unei obligații asumate; 2. ~ silită – procedura recuperării unei creanțe prin scoaterea la vânzare a unui bun; constrângerea unei persoane în a-și executa o obligație pe care nu și-a executat-o de bună voie; 3. Punerea în ~  – aducerea forțată la îndeplinire a unei dispoziții dintr-o convenție sau dintr-o sentință; 4. ~ dintr-o dată – modalitate de executare a contractelor sinalagmatice care constă în îndeplinirea obligațiilor într-un moment cert și unic; 5. ~ succesivă – modalitate de executare a contractelor sinalagmatice care constă în îndeplinirea obligațiilor de-a lungul timpului; 6. ~ defectuoasă – îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor asumate prin contract.

Executor – 1. persoană care pune în executare; 2. (~ judecătoresc) – funcționar care face parte dintr-o profesie liberală și care se ocupă cu aducea la îndeplinire forțată a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii, având totodată și atribuțiunea de comunicării actelor de procedură; 3. (~ testamentar) – persoană desemnată, în cuprinsul unui testament, cu punerea în executare a legatelor.

Executoriu – 1. caracter care îi conferă unei convenții privilegiul de a fi pusă direct în executare, fără a fi necesară investirea prealabilă cu formulă  executorie de către instanța de judecată; 2. (titlu ~) – temei juridic al executării silite, care rezultă dintr-un înscris prevăzut de lege cu o asemenea putere, dintr-o sentință sau din hotărârea unui alt organ de jurisdicție.

Exheredare – dezmoștenire; îndepărtarea directă sau indirectă a unei persoane de la moștenire.

Expertiză – 1. analiză realizată de unul sau mai mulți experți într-un domeniu relevant în cauză, care confirmă sau infirmă un lucru sau o proprietate a unui lucru; 2. (~ grafologică sau grafoscopică) – modalitate prin care se determină, în baza unei analize de specialitate, dacă scrierea olografă de pe un suport aparține sau nu unei persoane; 3. (raport de ~) – document care conține constatările specialiștilor în urma analizei unor fenomene sau a unor stări de fapt.

Expres – 1. care nu este tacit; care reiese în mod neechivoc dintr-un înscris, fiind prevăzut în conținutul acestuia; 2. (mandat ~) – mandat care a fost dat pentru o operațiune specifică, definită clar în cuprinsul său și care nu se deduce din mandate sau operațiuni adiacente; 3. (acceptare ~ă a succesiunii) – modalitate de acceptare a succesiuni care se realizează prin declarația succesibilului, dată în formă autentică.

Extinctiv – care are ca rezultat stingerea efectelor unui act juridic; (condiție ~ă sau termen ~) – condiții sau termene ale căror îndepliniri duc la stingerea unui contract sau la încetarea efectelor acestuia.

Extratabular – care nu are caracter tabular; care a fost realizat fără înscriere în cartea funciară, ocolind formalitățile privind publicitatea imobiliară.


Acest dicționar cuprinde termenii juridici folosiți în cadrul materialelor și articolelor din site, precum și termenii întâlniți mai des în materie notarială. Unii termeni pot să aibă un anumit sens în limbajul comun, uzual, și un sens aparte în limbajul juridic.


Definițiile sunt sumare și în general limitate la sensul civil și/sau notarial al fiecărui termen. Unii termeni sunt analizați mai amplu în diverse pagini din cadrul site-ului.

În definiția unor termeni se face referire la alți termeni de specialitate care de asemenea sunt incluși în dicționar.


Există un alt termen pe care nu îl înțelegeți? Întrebați-ne despre acesta folosind formularul de contact și vom încerca să vă răspundem, iar dacă îl vom considera de interes general, îl vom adăuga aici împreună cu definiția corespunzătoare.


Momentan, dicționarul se află în lucru (adăugăm periodic termeni).