Biroul Individual Notarial Ionașcu Nicolae

 

Mereu în sprijinul oamenilor

Actele translative de proprietate, adică actele prin care se transmite un drept de proprietate sau un dezmembrământ al acestuia, sunt cele mai întâlnite acte. Interacționăm cu ele la tot pasul în viața de zi cu zi. Dacă mergeți la magazin să cumpărați pâine, ați efectuat un act translativ de proprietate - un veritabil contract de vânzare-cumpărare. Dacă ați primit o bicicletă cadou de la un părinte sau un prieten, aceasta este o donație (un „dar manual”), având tot un caracter translativ de proprietate.

În această secțiune veți găsi răspunsuri la întrebările dumneavoastră. Am încercat să acoperim cele mai des întâlnite situații și nelămuriri din activitatea notarială.

Aveți o întrebare la care nu găsiți răspuns? Adresați-ne-o folosind formularul de contact și vom încerca să vă răspundem, iar dacă o vom considera de interes general, o vom adăuga aici împreună cu răspunsul aferent.

ASISTENȚĂ - VÂNZAREA, DONAȚIA ȘI ACTELE TRANSLATIVE DE PROPRIETATE ÎN GENERAL


1. Ce înțelegem prin act translativ de proprietate?


Actul translativ de proprietate este acela prin care se transmite efectiv proprietatea de la o persoană la alta, sau prin care se strămută un drept (de proprietate, în cazul nostru) dintr-un patrimoniu în altul.


Cel mai întâlnit act translativ de proprietate este contractul de vânzare-cumpărare, denumit în noul Cod civil, simplu, contract „de vânzare” - termen incomplet în opinia noastră, pentru că vânzarea implică și operațiunea corelativă a cumpărării iar denumirea sa completă accentuează caracterul translativ al acestui contract și în plus, denumirea „prescurtată” poate crea confuzii în ceea ce privește antecontractul de vânzare, care este un act unilateral și nu bilateral ca în cazul contractului (a se vedea mai jos și răspunsul dat întrebării despre precontracte/antecontracte).


Pe lângă acesta, contractul de schimb este un veritabil act translativ de proprietate, acesta presupunând strămutarea reciprocă a unor drepturi de proprietate din patrimoniile celor două părți. Partajul, care în vechiul Cod civil avea un efect declarativ, acum are efect constitutiv de drepturi și prin urmare este act translativ de proprietate.

Contractul de rentă viageră și de întreținere, ambele cu caracter aleatoriu sunt, la rândul lor, acte translative de proprietate.

De asemenea, actul de donație, chiar dacă e o liberalitate, este un act translativ de proprietate.


Mergi la începutul paginii



2. Care este „cel mai bun act”? Vânzarea, donația sau contractul de întreținere?


Cel mai bun act este acela care reflectă realitatea. Prin încheierea unui alt act decât cel real, aveți o serie de dezavantaje, printre care:


nu beneficiați de prevederile legale care vă protejează în anumite situații, în cazul încheierii unui anume act, întrucât ați încheiat un act care nu corespunde realității;


De exemplu: ați încheiat, în calitate de dobânditor, un contract de donație pentru că ați auzit că ar fi mai ieftin, deși în realitate ați plătit un preț de X lei pentru acel bun. Acum se dorește rezoluțiunea contractului din diverse motive, și întrucât rezoluțiunea presupune restitutio in integrum, dumneavoastră veți restituiți bunul iar cealaltă parte ar trebui să vă restituie contraprestația (prețul de X lei în acest caz), numai că, încheind contract de donație, nu există nicio contraprestație consemnată în act și atunci partea cealaltă nu este obligată să vă restituie vreun ban pentru că oficial nu vă datorează nimic.




există situații când poate chiar dumneavoastră ați dori ca actul încheiat să nu mai producă efecte, și astfel, prin încheierea unui alt act decât cel real, apare riscul de a nu vă mai putea bucura de această posibilitate.


De exemplu, ați încheiat un contract de vânzare prin care i-ați transmis o proprietate unuia dintre copiii, care v-a convins că acest act este cel mai bun pentru că „nu se poate sparge”, deși poate ați fi înclinat mai degrabă către un contract de întreținere. Copilul a avut o perioadă grijă de dumneavoastră, conform înțelegerii oculte, dar acum a plecat din țară și nu vă mai îngrijește.
Ați dori să îi faceți un contract de întreținere altui copil sau unui vecin, cu care vă aflați în relații foarte bune și cu privire la care aveți convingerea că vă veți putea gospodări împreună, dar nu mai puteți face acest lucru pentru că bunul l-ați înstrăinat deja și nici nu puteți solicita desfacerea contractului pentru neîndeplinirea obligației de întreținere, pentru că ați încheiat alt act decât cel real – anume acela al vânzării, unde s-a consemnat că ați primit de la copilul dumneavoastră suma de X lei, pe care ar trebui s-o restituiți în cazul rezoluțiunii.


În aceste cazuri, ascultați sfatul notarului și spuneți-i suficiente detalii pentru ca el să poată desluși adevăratele raporturi dintre dumneavoastră, părțile actului.

Analizând problema dumneavoastră, notarul public vă va prezenta soluțiile pe care le aveți la dispoziție, împreună cu avantajele și dezavantajele acestora, iar dumneavoastră veți putea face alegerea potrivită.


Mergi la începutul paginii



3. Ce diferență este între înstrăinare și vânzare?


Înstrăinarea se referă la orice modalitate prin care bunul trece dintr-un patrimoniu în altul, printre care enumerăm: donație, schimb, întreținere, rentă viageră și desigur, vânzare.

Mai jos vom face o comparație între principalele acte translative de proprietate.


Mergi la începutul paginii



4. Ce diferență este între principalele acte translative de proprietate?


În tabelul de mai jos vom realiza o comparație între principalele acte translative de proprietate, incluzând însă în lista comparativă și acte netranslative, dar care creează adesea confuzii (cum ar fi testamentul), precum și o varietate particulară a actului de dare în plată -  aceea care intervine de regulă în urma unui contract de împrumut, când debitorul nu mai poate plăti suma de bani, și dă în plată un bun mobil sau imobil (este un fel de „vânzare inversă”).


Mergi la începutul paginii



5. Care este „cel mai mic preț” care poate fi trecut într-un contract de vânzare-cumpărare?


Nu recomandăm și nici nu încurajăm practica declarării unui alt preț decât cel real în diverse scopuri. Această practică poate reprezenta un concurs de infracțiuni (fals în declarații, evaziune fiscală etc.)


Prețul îl stabilesc părțile și îl comunică notarului public în momentul încheierii actului. Notarul public nu le impune și nu le sugerează un preț, și nici nu poate fi martor al momentului achitării prețului, pentru că acest moment poate să nu coincidă cu acela al încheierii actului (poate fi achitat prin virament bancar sau în avans sau în rate) iar în caz de litigiu, notarul nu are calitate procesuală.


Prețul este declarativ: cumpărătorul declară că a plătit o sumă de bani iar vânzătorul recunoaște că a primit-o, și din moment ce aceștia își însușesc cele declarate, notarul public nu se poate opune și nu poate interveni asupra sumei declarate de părți, mai ales că acesta nu cunoaște cu exactitate valoarea de piață a unui bun ce face obiectul unui act, iar valorile estimative pe care acesta le are la dispoziție au doar un caracter orientativ și nu corespund mereu nivelului actual al prețului pieței, care este dinamică și care poate avea o evoluție imprevizibilă uneori.

Mergi la începutul paginii



6. Prețul poate fi plătit cu bani lichizi („cash”) sau trebuie plătit neapărat prin virament bancar?


Potrivit legii 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar, toate plățile efectuate între persoane fizice pot fi efectuate în numerar doar dacă se încadrează în limita a 50.000 lei, tot ce depășește această sumă trebuind plătit scriptic, prin virament bancar sau prin depunere directă în contul beneficiarului.

Prețul nu poate fi defalcat în vederea obținerii de sume „fragmentate” (sub 50.000 lei) a căror plată să fie făcută în numerar, deci practic nu se poate plăti în numerar mai mult de 50.000 lei. Acest lucru este valabil și pentru situațiile în care s-a încheiat un antecontract în baza căruia s-a plătit un avans, suma astfel plătită luându-se în calcul în stabilirea plafonului de 50.000 lei. De asemenea, este valabil și atunci când bunul este vândut pe cote-părți prin acte succesive (când înstrăinătorul și beneficiarul sunt aceiași).


Mergi la începutul paginii



7. Ce bunuri pot face obiectul unui contract?


Un contract poate ca avea ca obiect orice bunuri care se află în circuitul civil, mișcătoare sau nemișcătoare.

Putem avea în contract terenuri sau construcții, motoare sau tractoare, albine sau ovine.

Pentru unele bunuri, pot fi necesare anexe suplimentare față de setul standard de documente necesare pentru încheierea contractului.


Citește mai mult | Mergi la începutul paginii



8. Pot să cumpăr doar o parte dintr-un bun?


Este posibilă dobândirea unei cote-părți dintr-un bun, oportunitatea și utilitatea acestui lucru putând fi apreciate numai de dobânditor. În unele cazuri, o cotă-parte din bun poate fi mulțumitoare și suficientă - situația aleilor de acces.

Dobândirea unei cote-părți se poate face atunci când:

  • unul dintre coproprietari vinde partea sa din imobil;

  • unul dintre coproprietari vinde o cotă-parte din partea sa din imobil (de exemplu are 1/2 și vinde 1/4);

  • unicul proprietar vinde o cotă-parte din întreg.


De asemenea, se mai poate dobândi o anumită parte (fizică) dintr-un bun imobil, în urma dezmembrării sale. În acest caz, imobilul se divide în două sau mai multe imobile și se va dobândi un imobil de sine stătător.

Operațiunea dezmembrării a fost descrisă în altă pagină de asistență, privind actele, contractele și alte proceduri notariale.


Citește mai mult | Mergi la începutul paginii



9. Vreau să vând un imobil dar prețul mi se va plăti prin virament bancar și îmi e teamă să semnez actul înainte să primesc prețul efectiv. Dacă voi fi păcălit?


Aceasta este o temere pe care majoritatea vânzătorilor o au, în mod justificat. Codul civil însă protejează vânzătorul de posibilele situații neplăcute prin anumite articole care prevăd drepturi speciale pentru vânzătorul care nu a primit întregul preț sau față de care nu s-au executat toate obligațiile, principalul drept fiind dreptul de ipotecă legală pentru partea de preț neprimită, prevăzut de art. 2386 alin. 1 din Codul civil (numit, în vechea reglementare, „privilegiu pentru plata prețului” - art. 1737 punctul 1 din vechiul Cod civil).

Practic, în baza acestui drept, se va înscrie în favoarea vânzătorului, în cartea funciară a imobilului vândut, o ipotecă pentru diferența de preț neplătită încă, iar vânzătorul va putea ulterior executa cumpărătorul chiar asupra bunului cumpărat, dacă acesta din urmă nu-și va îndeplini obligațiile.
poteca va fi de rang superior față de alți creditori (ulteriori), deci chiar și în situația în care bunul va fi cumpărat cu credit ipotecar, ipoteca legală a vânzătorului va fi de rang I iar a băncii de rang II, fapt care îi conferă vânzătorului prioritate la recuperarea prejudiciului în cazul executării silite.

Din acest motiv, unele bănci nu agreează ideea de a exista o sarcină suplimentară în cartea funciară și condiționează acordarea creditului de renunțarea de către vânzător la înscrierea în cartea funciară a dreptului său de ipotecă legală.
Într-o asemenea situație, vânzătorul va trebui să se asigure că în contract există stipulate clauze care să-i confere alte pârghii pentru nu fi prejudiciat, adică pentru a-și putea recupera bunul sau banii - de exemplu, un pact comisoriu.


Mergi la începutul paginii



10. Care este diferența între promisiune, antecontract și precontract, și ce înseamnă acestea?


Promisiunea reprezintă obligația unei persoane de a contracta. Mai exact, vorbim despre o promisiune atunci când o persoană se obligă să încheie la un anumit termen un contract cu altă persoană. Întrucât contractul se încheie în viitor și nu în prezent, convenția încheiată cu ocazia promisiunii poartă numele de antecontract sau precontract.

Antecontractul/precontractul este așadar actul premergător încheierii contractului, care conturează înțelegerea părților care va sta la baza încheierii contractului și care cuprinde condițiile în care se va încheia contractul și elementele (obiectul, prețul) și clauzele principale pe care acesta le va avea.


Promisiunile pot fi bilaterale, când ambele părți se obligă să contracteze, sau unilaterale, când numai una dintre părți se obligă.

Cele mai întâlnite promisiuni sunt în materia contractului de vânzare-cumpărare: promisiunea unilaterală de vânzare, când o persoană se obligă să vândă în viitor un bun la un anumit preț unei alte persoane, aceasta din urmă având doar dreptul de a-l cumpăra, nu și obligația; promisiunea unilaterală de cumpărare, când rolurile se inversează, și promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, când ambele părți se obligă să vândă, respectiv să cumpere.


Acestea nu sunt singurele operațiuni juridice care pot face obiectul unei promisiuni, însă din punctul nostru de vedere nu orice obligație poate fi asumată printr-un antecontract și, ținând cont de faptul că uneori părțile pot masca alte raporturi juridice sub forma unei promisiuni și întrucât avem menirea de a desluși adevăratele raporturi dintre părți, vom respinge cererile de a instrumenta astfel de acte în cazul în care suspectăm că părțile ascund interese obscure.


Mergi la începutul paginii



11. Ce protecție am ca și promitent, în cazul unui antecontract de vânzare-cumpărare?


În cazul antecontractelor, la fel ca în cazul oricărei alte convenții, părțile sunt protejate de regulile în materie civilă și penală.

În primul rând, antecontractul de vânzare-cumpărare este o convenție între părți cu putere de lege între ele (lex pacta) și potrivit regulilor în materie civilă, acestea trebuie să-și îndeplinească obligațiile asumate, în caz contrar putându-li-se aplica diverse sancțiuni, partea prejudiciată putând cere daune.


Apoi, în ceea ce-l privește pe promitentul-vânzător, dacă acesta promite vânzarea bunului în același timp unor persoane sau după ce bunul fusese vândut deja, această faptă poate fi catalogată drept infracțiune. Este drept că art. 1683 din Codul civil reglementează vânzarea bunului altuia, dar dacă operațiunile exemplificate sunt făcute cu rea-credință, doar pentru obținerea banilor, fără a exista intenția (și posibilitatea) de a vinde bunurile, deja acțiunile promitentului-vânzător ies din sfera civilă și intră în cea penală.


Pentru promitentul-cumpărător, Codul civil prevede, prin art. 2386 alin. 2,  dreptul de ipotecă legală asupra bunului cumpărat, cu privire la avansul achitat, de aceea recomandăm părților să solicite înscrierea antecontractului în cartea funciară ori de câte ori este posibil acest lucru.


În sfârșit, conform art. 1279 alin. 3 și 1669 alin. 1 din Codul civil, partea care și-a executat obligațiile (sau este gata să și le execute) are posibilitatea de a se adresa instanței de judecată, care va pronunța o hotărâre care va ține loc de contract de vânzare-cumpărare, dacă acest lucru este posibil și dacă toate condițiile de validitate sunt îndeplinite.

Promitentul prejudiciat poate de asemenea să solicite daune-interese, în baza art. 1279 alin. 2.


Mergi la începutul paginii



12. Când vânzarea nu se încheie din vina promitentului-vânzător, de ce acesta trebuie să-i dea promitentului-cumpărător dublul sumei primite ca avans?


Clauza penală din antecontract - la care se referă întrebarea - trebuie să fie echitabilă. Ideea este ca fiecare parte să piardă aceeași sumă de bani atunci când i se datorează neîncheierea contractului. Astfel, dacă promitentul-cumpărător nu dorește să mai încheie contractul în termenul convenit, acesta va pierde avansul, iar dacă vina este a promitentului-vânzător, acesta va scoate din buzunar o sumă echivalentă cu dublul avansului, adică mai întâi îi va restitui promitentului-cumpărător avansul (care nu i se mai cuvine) primit de la acesta, și totodată îi va plăti încă o dată aceeași sumă pe care ar fi pierdut-o și promitentul-cumpărător dacă vina i-ar fi aparținut.

În plus, această clauză este redactată în armonie cu prevederile art. 1545 din Codul civil privind arvuna penalizatoare.


Mergi la începutul paginii



13. Doresc să închei un act translativ de proprietate. Este obligatorie documentația cadastrală?


Cu excepția procedurii succesorale (care nu reprezintă în sine un act translativ de proprietate), pentru toate actele notariale prin care se transferă proprietatea unui bun imobil dintr-un patrimoniu în altul trebuie să fie îndeplinite formalitățile de publicitate, adică înscrierea în cartea funciară, pentru ca proprietarul tabular să fie același cu proprietarul din act.

Înscrierea în cartea funciară presupune în mod evident existența unei cărți funciare, iar cartea funciară se deschide în baza actelor de proprietate și a documentației cadastrale.


Cu alte cuvinte, răspunsul acestei întrebări este DA – documentația cadastrală este necesară pentru deschiderea cărții funciare, care la rândul său este necesară pentru întocmirea actului, întrucât acesta va trebui intabulat în cartea funciară.


De-a lungul timpului au existat și excepții cu privire la necesitatea documentației cadastrale, sau la posibilitatea întocmirii ulterioare a acesteia (de exemplu, în cazul dobândirii unui teren extravilan de un proprietar vecin în vederea alipirii, pentru localitățile unde nu au fost întocmite planurile parcelare), însă aceste excepții nu mai există în prezent și este improbabil să mai existe în viitor, având în vedere faptul că acest lucru ar însemna practic o involuție iar tendința întregului sistem legislativ (și nu numai) este aceea de a evolua.


Documentația cadastrală nu este necesară pentru încheierea antecontractelor de vânzare-cumpărare, acestea nefiind acte translative de proprietate, dar existența ei și a cărții funciare reprezintă un avantaj pentru promitentul-cumpărător, întrucât se poate verifica situația reală a bunului (cine este proprietarul, ce sarcini are etc.)


Documentația cadastrală nu trebuie confundată cu Cartea Funciară însăși. Ea reprezintă doar un element premergător și necesar deschiderii Cărții Funciare, etapă automată potrivit principiului fluxului integrat, cu excepția cazului în car exista piedici în acest sens.


Mergi la începutul paginii



14. Este obligatorie obținerea certificatului de atestare fiscală pentru a încheia un act translativ de proprietate?


Indiferent de actul (translativ de proprietate) care urmează a se încheia, chiar și în situația vânzării/donației între coproprietari sau a actelor de partaj, obținerea certificatului de atestare fiscală este obligatorie, iar acesta trebuie să ateste faptul că toate datoriile către impozite și taxe au fost achitate. În caz contrar, sancțiunea asupra actului este aceea a nulității absolute - cea mai gravă sancțiune din punct de vedere juridic.


Certificatul de atestare fiscală este valabil 30 de zile de la data emiterii și trebuie să cuprindă numele proprietarului, codul numeric personal, bunurile care urmează a face obiectul actului notarial și creanțele bugetare.
În situația în care certificatul de atestare fiscală nu cuprinde elementele menționate, este mai vechi de 30 de zile sau atestă faptul că există creanțe bugetare neplătite, actul nu poate fi autentificat de notar.
Prin „creanțe bugetare” înțelegem nu doar impozitele aferente bunurilor ce urmează a se tranzacționa, ci orice fel de creanțe bugetare, inclusiv amenzi de circulație.


Mergi la începutul paginii



15. Îmi trebuie neapărat adeverința de la asociația de proprietari?


La fel ca și în cazul certificatului de atestare fiscală, și adeverința de la asociația de proprietari este obligatorie pentru înstrăinarea bunurilor (apartamente, garsoniere) ai căror proprietari fac parte dintr-o asemenea asociație. Sancțiunea este aceeași - cea a nulității absolute, însă spre deosebire de certificatul fiscal, adeverința poate să ateste faptul că există datorii neachitate în ceea ce privește întreținerea imobilului, caz în care, pentru a putea fi încheiat actul, dobânditorul bunului trebuie să le preia și să își asume obligația de a le achita.

Adeverința nu are perioadă de valabilitate, însă trebuie să fie de dată recentă, pentru a putea include ultimele calcule efectuate de administratorul asociației.
Pe lângă elementele obișnuite (denumirea asociației, data eliberării), adeverința trebuie să mai cuprindă următoarele: numele și prenumele proprietarului, adresa apartamentului, cuantumul datoriilor, numele și prenumele administratorului și președintelui asociației, scrise în clar, și semnătură indescifrabilă a acestora, precum și ștampila asociației.


Mergi la începutul paginii



16. De ce trebuie să mă oblig să preiau toate datoriile către asociația de proprietari?


Pentru că altfel nu se poate cumpăra imobilul și pentru că așa prevede art. 20 alin. 3 din Legea 230/2007, pe care o regăsiți și în biblioteca legislativă a acestui site.

Nimeni nu este obligat să preia datoriile unei alte persoane, însă acest lucru nu trebuie privit ca pe o obligație, ci ca pe o condiție pentru ca imobilul cu datorii către asociație să poată fi cumpărat. Legea este foarte clară în acest sens: nu îndepliniți condiția, nu cumpărați imobilul.


Mergi la începutul paginii



17. Nu putem specifica și în cazul certificatului fiscal că mă oblig să preiau toate datoriile către impozite și taxe?


Nu, deoarece legea nu prevede o asemenea posibilitate și în cazul certificatului de atestare fiscală, iar sancțiunea pentru o asemenea operațiune este cea menționată: nulitatea absolută a actului astfel încheiat.

Practic, în lipsa certificatului de atestare fiscală sau când ne aflăm în prezența unui asemenea certificat care conține datorii, bunul nu poate face obiectul unui act translativ de proprietate, deci nu se poate înstrăina prin niciun act, nici măcar prin donație.

Singura situație în care este admis certificatul de atestare fiscală cu datorii este cea a succesiunilor, însă acestea fac obiectul unei alte pagini de asistență.


Citește mai mult | Mergi la începutul paginii



18. Dacă am plătit impozitul pe întregul an și am înstrăinat imobilul la începutul sau în cursul anului, pot recupera de la cumpărător diferența de impozit?


Potrivit art. 461 alin. 1 și 2 din și art. 466 alin. 1 și 2 din Codul fiscal, pentru clădiri, respectiv terenuri, impozitul se datorează pentru întregul an fiscal de cel care avea în proprietate clădirea, respectiv terenul, la finele anului fiscal anterior, iar cel care dobândește bunul în cursul anului datorează impozit începând cu anul următor.


Așadar, întrucât obligația de plată a impozitului revine vânzătorului, nu puteți să îl recuperați de la cumpărător, acesta nedatorând impozit pentru anul în curs.


Mergi la începutul paginii



19. Pot cumpăra un imobil fără a avea certificat de performanță energetică?


La vânzare, certificatul de performanță energetică este necesar în cazul oricăror clădiri consumatoare de energie, cu excepția clădirilor independente cu suprafață utilă mai mică de 50 metri pătrați, clădirilor rezidențiale care sunt destinate a fi utilizate mai puțin de 4 luni pe an, clădirilor provizorii din zone industriale prevăzute a fi utilizate pe perioade de până la 2 ani, atelierelor și clădirilor nerezidențiale din domeniul agricol, care necesită un consum redus de energie, clădirilor cu caracter religios sau utilizate ca lăcașuri de cult, precum și monumentelor sau clădirilor protejate, a căror valoare arhitecturală sau istorică s-ar modifica prin aplicarea cerințelor prevăzute.

Potrivit art. 19 din Legea 372/2005, vânzătorul este obligat să pună la dispoziția cumpărătorului certificatul de performanță energetică sau o copie de pe acesta, care se va trasmite noilor proprietari în cazul vânzărilor ulterioare.
Această copie trebuie depusă la organul fiscal în momentul înregistrării contractului de vânzare-cumpărare, pentru luarea în evidență, la impozite și taxe, a noilor proprietari.

Nerespectarea acestei obligații atrage nulitatea relativă a actului; din acest motiv, nu recomandăm încheierea contractelor fără certificat de performanță energetică, mai ales că, în lipsa acestuia, cumpărătorul nu își poate realiza impunerea imobilului.


Mergi la începutul paginii



20. Ce este dreptul de preempțiune?


Preempțiunea este facultatea recunoscută unei persoane sau statului însuși, de a cumpăra un teren la un anumit preț, cu preferință față de alte persoane.

Dreptul de preempțiune se aplică terenurilor împădurite și terenurilor agricole situate în extravilanul localităților.

În cazul pădurilor, dreptul de preempțiune este reglementat de Codul silvic și se referă la prioritatea pe care o are statul, ca unic preemptor, de a cumpăra un teren împădurit la preț egal, dacă acel teren împădurit se învecinează cu fondul forestier aflat în proprietatea statului.


În cazul terenurilor extravilane, dreptul de preempțiune este reglementat de Legea 17/2014 și se referă la prioritatea pe care o au coproprietarul, arendașul, proprietarul vecin și statul, în această ordine, de a cumpăra un teren agricol extravilan la preț egal.

Dreptul preemptorului de a cumpăra cu prioritate față de terți trebuie exercitat în termen de 6 luni sub sancțiunea decăderii.

Pentru terenurile pentru care preemptorii nu și-au manifestat intenția de a cumpăra, vânzarea acestora se face doar cu avizul MApN, dacă acestea sunt situate la cel mult 30 Km față de frontiera României sau față de țărmul Mării Negre sau la 2,4 Km față de obiectivele militare.


Prin „preț egal” înțelegem prețul la care l-ar fi cumpărat un terț, conform negocierilor purtate cu vânzătorul și ofertei depuse și afișate la primărie.


Mergi la începutul paginii



21. De unde știu că terenul are nevoie de avizul MApN și cum pot să aflu starea avizului după ce am îndeplinit formalitățile?


În mod normal, mențiunea că terenul intră sub incidența art. 3 din Legea 17/2014 ar trebui să apară în extrasul de carte funciară.

Avizul (favorabil sau nu) vă va fi comunicat prin poștă. Dacă nu aveți răbdare, puteți să consultați electronic starea acestuia pe site-ul Ministerului Apărării Naționale - meniul MApN,

secțiunea Avize terenuri agricole.


Mergi la începutul paginii